Examinările de laborator obișnuite necesită recoltarea de probe de sânge (din venă) sau alte produse biologice (urină, scaun, flegmă).
Pentru a efectua examinări de laborator mai complexe, recoltarea produsului biologic este mai dificilă și mai neplăcută pentru copil. În cazul acestor proceduri mai dureroase se efectuează în prealabil anestezie locală, iar în cazul copiilor mici în unele situații, se poate folosi chiar anestezia generală (adică adormirea copilului).
Este important de știut că astfel de
examinări permit o diagnosticare rapidă și exactă a tipului de cancer, fapt ce contribuie la stabilirea cu maximă eficiență a unei scheme de tratament corecte.
Cel mai des întâlnite astfel de proceduri sunt:
- Recoltarea de măduvă osoasă (puncția osoasă)
Măduva osoasă este un țesut sanguin care se află în interiorul unora dintre oase (de regulă, oasele late – șold, stern etc.). Pentru a se ajunge la măduva osoasă, se introduce un ac mai gros în osul stern al pieptului sau în osul iliac al șoldului, prin care se extrage puțin din țesutul respectiv.
- Recoltarea de lichid cefalorahidian (puncția în coloana vertebrală, denumită puncție lombară)
Lichidul cefalorahidian este lichidul care spală măduva spinării. Pentru a se ajunge la acesta, se introduce un ac fin între vertebrele coloanei vertebrale, prin care se extrage puțin din lichidul respectiv.
- Biopsia și examenul histopatologic
Examenul histopatologic este analizarea microscopică a unor fragmente de organe sau țesuturi. Acestea se recoltează prin biopsie, realizată fie printr-o mică intervenție chirurgicală, fie prin intermediul unor ace prin care se extrage fragmentul respectiv de organ sau țesut.
- Alte proceduri prin înțepare (puncții)
Prin care se extrag lichide care apar în locuri neobișnuite (în cavitatea toracică sau abdominală).